Lucruri mici

Lucrurile mici si dragute sunt asa de subapreciate. Oamenii prefera sa se bucure un pic de ceva micut, sau chiar si de ceva mai important, dupa care sa revina la nervii si frustrarile lor. E mult mai usor sa te plangi, sa critici, sa zici ca nu ai timp de nimic si sa nu ai chef de nimic, decat sa te mobilizezi, sa ignori toate prostiile care se intampla, inevitabil, si sa te bucuri. Ca e primavara. Ca sunt martisoare dragute peste tot si ca maine, cu ajutorul lor, o sa faci cateva persoane sa zambeasca, pentru ca merita asta. Ca profa de mate, chiar daca zice ea prostii, zice din cand in cand „nanana” si te face sa razi. Ca ai reusit sa iti faci tema la mate singur. Ca e soare afara si nu ai mai simtit de mult lumina asta care te face sa te incrunti zambind. Ca ti-ai facut unghiile si nu a iesit perfect, dar a iesit dragut si diferit si acum de fiecare data cand te uiti la mainile tale nu te poti abtine sa te simti un pic mai speciala. Ca ultimele zile au fost zile bune fara sa se intample ceva special, doar datorita atitudinii tale pozitive. Ca ti-ai luat examenul teoretic la politie, chiar si cu 23 de puncte. Multe multe lucruri frumoase care asteapta sa fie observate si apreciate. Si daca nu le vezi inca, asta nu inseamna ca nu sunt acolo, trebuie doar sa dai la o parte ceata formata de frustrarile si de nemultumirile pe care le tot acumulezi, sa zambesti, sa zici „lasa ca nu asta conteaza” de fiecare data cand iti vine sa pocnesti pe cineva. Si e gratis!

Anunțuri

Zen

 Mi s-a spus de multe ori cat de calma par mereu, cum nu ma enervez si nu urlu si suport toate prostiile oamenilor fara sa fac crize de nervi. Si asa era, probabil, desi mie nu mi se parea cine stie ce. Acum, totusi, incep sa vad ca ma schimb, ca nervii mei nu mai sunt la fel de flexibili, ca,  desi nu izbucnesc si nu urlu si nu jignesc oamenii in fata, simt cum incepe sa imi fiarba sangele cand aud ce pot scoate pe gura unii oameni. Si ma intreb care e limita minima de ratiune si de bun simt pe care o poate avea cineva astfel incat sa supravietuiasca atat de mult fara sa fie batut. Chiar asa de usor de enervat am ajuns? Am gresit prin faptul ca nu am rabufnit la orice intepatura? Vreau sa fiu din nou acea persoana calma, careia un comentariu aiurea nu ii poate strica ziua. Vreau sa zic din nou „Lasa, ca nu conteaza ce zic ei, oricum nu ma influenteaza pe mine cu nimic”. Vreau sa rad cand aud oameni spunand chestii la limita idioteniei, nu sa ma enervez. Vreau sa fiu eu in lumea mea, fara sa imi mai pese de toate povestile altora. Vreau sa fiu zen.